Lantu

Nu stiu daca ati avut vreodata un caine. Daca nu, sigur ati vazut la altii prin curti un caine legat in lant. Ei bine daca va uitati atent cea mai batucita suprafata din terenu aferent e o poteca desfasurata pe un cerc, acolo unde se termina lantu. Cainele are tendinta sa se miste cel mai mult la marginea teritoriului, acolo unde lantul e intins.
Cam asa e si cu omul. Orice "lant" i-ai pune, tendinta lui e de a se manifesta la limita suportabilitatii, acolo unde se termina lantul si incepe "libertatea" ingradita.
Think about it!

Se face ca suntem rai

Se pare ca sistemul dualist al valorilor de orice fel se manifesta in noi de cand lumea si pamantul, probabil din simpla conceptie, la fel de probabil gresita, ca nu putem fi doar buni. Conceptul de bunatate e si el destul de relativ, dar ma refer la o bunatate absoluta si general acceptata, reprezentata prin fapte si ganduri.
Dualitatea primordiala e chiar divinitatea. Omul n-a putut concepe "existenta" unui bine absolut singular si omniprezent si i-a facut imediat un adversar, responsabil pentru tot ce se intampla "rau" in lumea asta.
Daca stai sa te gandesti, ar fi chiar aiurea ca totul sa fie ok. Pentru ca n-ai mai avea cum sa-ti dai seama ca e ok, in lipsa lucrurilor "rele". Nu poti vedea un lucru ca fiind "bun" daca nu il compari cu unul "rau".
De unde iti vine multumirea si bucuria de a fi sanatos? Daca n-ar exista nici o boala, cum ai mai sti unde te afli, cum te-ai mai bucura de sanatate? Ai trai intr-o stare valabila fata de care n-ai avea nici un fel de sentiment.
Daca n-ar exista moartea cum ai stii ca traiesti? Sau cum ai pretui, in masura in care o faci, starea asta de "alive"?
Cum ai putea sa ajuti o batrana sa treaca strada daca n-ar exista situatia in care ei ii e greu sa o faca (batranetea, faptul ca e neajutorata...)?
Incearca mereu sa gasesti sistemul dualist in toate. Vei vedea ca nu poti trai fara el. Sau cel putin ar fi de un total prost gust sa traiesti asa. Cum ai putea sa te cunosti daca nu ai avea posibilitatea sa fii rau sau bun si sa alegi unde vrei sa fii?
De cele mai multe ori cand te certi cu cineva o faci pt ca tu consideri ca atitudinea lui in legatura cu problema respectiva e "rea", fata de a ta pe care o consideri "buna". Gandeste-te ca celalalt actioneaza asa predominant din cauza faptului ca e influentat negativ de o societate bolnava, atat in gandire cat si in interesele sale. Si invata sa apreciezi atunci cand iese din starea aia bolnavicioasa si isi cere scuze sincer. Tocmai si-a dat seama ca nu vrea sa fie "rau" si a ales sa fie "bun"!!! Apreciaza asta!!!

S-a făcut joi, copăcel, copăcel

Soarele a răsărit la o oră nu foarte matinală, dar a răsărit, cu aceeaşi regularitate cu care atunci când te scarpini în cur îţi miroşi apoi degetele, deşi eşti foarte sigur că mirosul e acelaşi de fiecare dată şi la fel de sigur eşti că mirosul ESTE.
E joi şi facem aceleaşi lucruri cu care suntem deja obişnuiţi, reflectând chiar la ele, poate nu chiar azi. Ca să răsară soarele ai nevoie de un somn bun. Ca să te scarpini în cur ai nevoie de o mâncărime, măcar imaginară. Ca să jigneşti pe cineva azi de ce ai nevoie?
Munca. Pentru bani. Job. Nu poţi munci având preocupări metafizice. Te baţi cu tine. Ori una ori alta.
Ca să munceşti ai nevoie să te debarasezi de tine pentru alea opt ore care de fapt sunt vreo două. N-ai nevoie de tine în muncă. Nu ai voie să te cunoşti cu persoana aia pentru a fi productiv. Productivitate. Mare. Egal robot. Adio conştiinţă. Sau conştienţă?
Societatea lucrativă practic nu ne vrea pe noi. Vrea doar descătuşarea de forţă brută sau încleştare de neuroni. Ce muncă are nevoie de aspiraţiile tale? Nici una. De vise? Căcat! Spiritualitate? Pe mă-ta! Taci şi dă din tine, lucră! Păi cu ce vrei să se dezvolte societatea? Cu filozofiile tale crăcănate aşteptând să vină vreo idee să le-o tragă? Cum mai facem noi globalizare?
Hopa! Noi. Adică societatea... e noi? Ce paradoxu curului mai e şi asta?