Luni

E 5 jumate, luni dimineaţă. După ce te-a chinuit toată noaptea şi te-ai trezit de 10 ori să-l cauţi, acum îl simţi cum îsi bagă trompa în tine pe umăr. Deschizi încet un ochi. Deja e suficientă lumină să-l vezi. E proptit bine în pielea ta şi te-a pătruns adânc. Îl vezi cu câtă plăcere se înfruptă din tine. Aproape că zâmbeşti şi în clipa următoare mâna ţâşneşte şi-l face 2D. Dar nu te mulţumeşti cu atât. Îl iei între degete şi-l freci. 10 secunde. Nu mai rămâne nimic.
Pui capul la loc pe pernă. Închizi ochii. Draci. Nu mai merge. Printre dinţi... morţii mătii dă ţânţaru pulii! Te ridici pe marginea patului. Fuck!!! E luni.
Cobori în bucătărie, pui d-o cafea. Aproape că adormi în picioare până iese. O pui în cană. Picături fierbinţi se preling pe marginea presoului şi cad pe piciorul gol. Te uiţi în jos. Nu schiţezi nimic. Usturimea te trezeşte. Deschizi frigiderul, scoţi cutia de lapte rece şi torni în cafea să devina băubila. Iesi în curte. A plouat. Dar acum norii se spulberă. Aprinzi o ţigară. De sub perechea de papuci uitaţi afară îşi scoate capul un greiere şi se îndreaptă spre gazon cu paşi mărunţi. Dar e în drumul tău. Se opreşte şi parcă se întoarce să se uite la tine. Te uiţi şi tu în ochii lui... şi-l striveşti. Cu o mişcare simplă, parcă involuntară. Deşi ai lungit puţin pasul să-l ajungi. Rulezi talpa peste el şi mergi mai departe.
Laşi şlapii în urmă şi calci cu picioarele goale pe iarba înca udă. Ţinând încă în mână cutia de lapte mergi mai departe. De sub un ghiveci scoţi o farfurioară şi o pui pe jos. O umpli cu lapte. Ţi-ai adus aminte desigur de pisica vecinului pe care ai auzit-o noaptea pe acoperiş. Cauţi o sticluţă mică din plastic şi torni puţin peste laptele din farfurie după care o pui inapoi. Prima rază de soare ţâşneşte prin geamul garajului şi se propteşte în cealaltă faţă a sticluţei pe care ai pus-o la loc pe raft. Un frumos desenat cap de mort galben rânjeste în lumina calda.
Te îmbraci, urci în maşină şi pleci. Pui CDul tău favorit şi o muzică liniştită te învăluie încet... va fi o zi normală de luni în care nu prea vei face nimic la servici. Încă n-ai reuşit să schiţezi nimic şi faţa ta e împietrită, abia clipeşti o dată la 30 de secunde.
E prea devreme încă şi la primul semafor eşti singur. 38 de secunde de roşu. Un cerşetor matinal fără mâini îşi arată cioatele cu mânecile suflecate şi se apropie de maşină. Deschizi geamul şi scoţi încet 10 lei pe care îi apucă recunoscător cu gura şi se întoarce să plece. Scoţi impasibil din torpedou pistolul, înfiletezi încet amortizorul şi cerşetorul cade. Se propteşte cu obrazul în asfalt, cu ochii deschişi, însă bancnota o ţine încă strâns cu dinţii. Verde. Desfaci amortizorul, le pui la loc în torpedou, închizi şi porneşti încet mai departe către ceea ce se prefigurează deja o plicticoasă zi la birou.
Ajungi cu maşina in faţa sediului, tragi frâna de mână, deschizi torpedoul şi aştepti sa ţi se deschidă. Eşti primul probabil. Portarul iese cu un zâmbet obositor de vesel şi începe să deschidă poarta. Închizi torpedoul şi intri. Ieşind din maşină te întinzi şi faci o baie în razele tot mai calde. E ok. Eşti calm. Nimic nu te va enerva astăzi. Te aşezi aproape culcat pe scaun la birou, porneşti calcu şi deschizi outlooku. Te sperie când vezi câte mailuri încep să intre şi-l închizi rapid. E şi mâine o zi.
Spre prânz apare unul in control, un tip unsuros, îmbrăcat în costum inchis. Începe să se manifeste ca un porc ordinar ce e căutând nod în papură să-i fie şpaga mai mare. Prin nu stiu ce minune nu te enervezi. Ba chiar îi zambesti cu coltul gurii facându-l să înţeleagă că ştii ce vrea. Îi dai. Îi pui şi o cafea. Îl laşi singur cu frumoasa secretară şi ieşi îndreptându-te spre parcare. Scoti cuterul din buzunar şi te apleci între maşini sectionându-i furtunele de frână de la roţile din faţă. Îl aştepţi la uşă, îi strângi mâna iar el iese în trombă pe poartă, satisfăcut. Mai stai puţin afară cât să asculţi hărmălaia ce se produce la prima intersecţie unde un tir zdrobeşte o maşina care n-a respectat prioritatea. Bagi mâinile în buzunare şi tragi aer în piept mirosind frumoasa zi, înca răcoroasă şi proaspătă. Ar fi timpul să mergi să mănânci ceva.

Partea a 2a

Parchezi în faţa restaurantului şi intri relaxat, te aşezi la o masă stingheră, îţi aprinzi o ţigară şi aştepţi calm. Comanda vine după numai 35 de minute. Ospătarul are grijă să verse pe tine mai întâi cafea, apoi santalul de portocale roşii obişnuit şi te mânjeşte şi cu puţin sos tartar să afle toţi în cele din urmă ce-ai mâncat. Dar tu perseverezi în calmul tău obişnuit, nimic nu reuşeşte să te enerveze în ceastă zi anostă de luni.
După ce termini tacticos de mâncat, ceri nota şi o primeşti după alte 15 minute, bine ascunsă între coperţile groase ale carneţelului din piele. Scoţi cu grijă din buzunarul de la piept o cutiuţă plată, cromată, o introduci în carneţelul din care n-ai scos nota de plată, il aşezi pe masă, apeşi butonul lateral şi închizi încet coperta peste. Te ridici liniştit de la masă şi ieşi fluierând încet printre dinţi valurile dunării. Intri in maşină şi porneşti motorul, cobori puţin geamul şi mai zăboveşti câteva secunde, suficient cât să auzi trăsnetul declanşat în beciul care până azi ţinea loc de restaurant.
Pe la 2 apare directorul, plin de draci ca de obicei, vărsându-şi năduful propriilor sale incompetenţe pe tine în special dar şi pe ceilalti angajaţi care îi ies în cale prin birouri. Îţi reproşează nerealizările curente motivând prin aspectele tale personale care nu au nici o legătură cu fişa postului, chestie care în mod normal ar trebui să te scoată din minţi. Enervant la culme pentru el, calmul tău şi privirea plină de compasiune pe care i-o adresezi îl fac să spumege din ce în ce mai abundent. Îşi aduce aminte că n-a urlat în biroul de la tehnic şi se îndreaptă bombănind înspre el.
Ştii că după obişnuitul periplu stresant se va trânti cu putere pe scaunul directorial din piele maro. Scoţi dintr-un sertar o şurubelniţă fină şi foarte ascuţită si o aşezi orizontal cu capul între spătarul fotoliului său şi tetieră, proptită bine cu mânerul în perete. Intră în birou mai agitat decît ieşise. Îi spui pe acelaşi ton calm - Aveţi dreptate domnule director, nu ştiu ce avem toţi astăzi -. Mulţumit de lecţia de bună purtare pe care v-a administrat-o tuturor se tranteşte mai sănătos ca niciodată în fotoliul său. Ieşind pe uşă întorci capul doar cât să-i întâlneşti privirea înmarmurită şi fără glas, auzindu-şi probabil cartilajul dintre vertebrele gatului patruns de capul fin al şurubelniţei.
Afară adie un vânticel fin, dar suficient cât să mai alunge din dogoarea zilei fierbinţi de vară. Urci fluierând în maşină, fixezi AC la 19 grade, CDul porneşte cuminte şi roţile încep să se învârtă dansând pe ritmuri calme, ducându-te cuminţi pe drumul ştiut către casă. La poartă te întâmpină soţia:
- Ce zi ai avut?
- A, naşpa, o zi obişnuită de luni, m-am plictisit de moarte.
- Vezi că pe la 7 vine soacră-ta să te roage nu stiu ce, acum m-a sunat. Să-i pregăteşti o cafea bună, eu plec la manichiură.
Uitându-te prin ea, undeva într-o altă dimensiune, dai din cap afirmativ. În minte îţi vin toate momentele în care soacra te-a împuns cu limba ei ascuţită, de soacră. Zâmbeşti cu adevărat pentru prima oară astăzi. Oare de ce?